Welcome to Our Educare Theme
PROGRAM
„În fond cultura este sau ar trebui să fie o anumită formă de a iubi lumea și de a spera…” – Octavian Paler…
Imaginată ca un arbore, cultura și-a întins ramurile anul acesta printre gradele cu minus de afară și galbenul unui soare de-a dreptul minunat în răsăritul lui, în 15 și 16 ianuarie. Un soare care ne-a ajutat să transmitem că arborele culturii este coloana infinitului și câteodată devine… masa tăcerii. Au fost două zile în care fețele culturii au prins contur în activități ce au adus culoare, emoții și zâmbete, sensibile, antrenante și mai mult ca niciodată, care au arătat că o competiție trebuie avută mai întâi cu tine însuți și cu propriile limite pe care trebuie să le depășești. Activitățile au îmbinat poezia eminesciană și nu numai, cu filosofia și pictura, au dezvăluit o altă față a sculpturii lui Constantin Brâncuși, au inițiat și pe cei mai puțin cunoscători în arta de a reda strălucirea unei cărți, uitată de timp și greu încercată cândva. S-a creat astfel un spațiu cald în care cărțile au devenit coloana infinitului, scaune ale mesei tăcerii și mâini multe și-au pus amprenta asupra a tot ce a însemnat frumos și sensibil, artă și știință, sub forma unui trunchi, ramuri și frunze. Dar pentru că frumusețea și spiritul nu pot fi fericite dacă sănătatea se înclină, anul acesta am aruncat o privire retrospectivă asupra cercetării medicale românești și a marilor descoperiri, cărora le datorăm existența de acum, alături de partenerii noștri în activitatea educațională, medici, asistenți și voluntari de la Serviciul de Ambulanță Județean Cluj. Două zile de foc au fost parcurse de cei care au pătruns în lumea descoperirilor medicale, concursul din final pe echipaje făcându-i mândri pe instructorii lor. Și astfel, fiecare în felul nostru, de la mic la mare, am creat o atmosferă diferită iar cultura a devenit un arbore care pentru noi este coloana infinitului și câteodată devine …masa tăcerii. De aceea, fețele culturii, au fost redate înaltului, în zborul de baloane colorate, visuri trimise spre cer, zâmbete și apoi o întoarcere în noi.
Ornamente, desene, globulețe, brad împodobit, ciocolată caldă, ceai, activități artistice, Moș Crăciun, muzică, voie bună, colinde strămoșești și multe, multe altele s-au adunat la prima ediție a Târgului de Crăciun din școala noastră.
Catedra de istorie a școlii noastre, împreună cu profesori voluntari și elevi entuziaști au pregătit un moment special de Ziua Națională. Dați click pe videoclipul de mai jos pentru a vedea despre ce a fost vorba.
Școala noastră a găzduit joi, 23.11.2023, activitatea metodică județeană „EVALUAREA COMPETENȚEI DE REDACTARE ÎN CADRUL EXAMENULUI DE EVALUARE NAȚIONALĂ”. Peste 150 de profesori de limba și literatura română, din tot județul Cluj, au fost prezenți în sală. Invitatul nostru special a fost d-na Ștefania Ciobanu, consilier superior din cadrul CNPEE.
© Copyright 2017 by ThemeXlab