Strada Alexandru Vlahuta nr. 12-14, Cluj Napoca
Telefon:
  • 0264 580615 - Secretariat
  • 0264 587298 - Contabilitate
  • 0264 585965 - Directiune
Codul fiscal: 4722498
Inscriere Clasa Pregatitoare 2017-2018
Circumscriptie 2017-2018
Clasa Pregatitoare 2017-2018
PDI 2012-2016
Liceul Teoretic Onisifor Ghibu Cluj Napoca

PROGRAMUL ,,ŞCOALA DUPĂ ŞCOALĂ”

Programul „Școala după școală” este un program complementar programului școlar obligatoriu, care oferă oportunități de învățare formală și nonformală, pentru consolidarea competențelor, învățare remedială și accelerare a învățării prin activități educative, recreative şi dezvoltarea armonioasă a personalităţi.

Programul „Școala după școală” se desfăşoară de la ora 12:00 până la ora 16:00 în spaţii disponibile de către unitatea şcolară. Toţi elevii care se înscriu în cadrul acestui program li se poate asigura servirea mesei de prânz printr-un serviciu de catering sau într-un spaţiu autorizat. De asemenea, îşi pot aduce pacheţelul cu hrană de acasă.

Acest program presupune activităţi de completare, de consolidare a conţinuturilor predate în programul obligatoriu; activităţi suplimentare care conturează dezvoltarea competenţelor, deprinderilor, abilităţilor; lecturi suplimentare pentru dezvoltarea competenţelor de citire corectă, fluidă, cu intonaţie; pregătirea elevilor pentru concursurile şcolare. De asemenea, se organizează ateliere de pictură, de muzică, de muncă în grup, abilităţi practice, ateliere de consiliere, de rezolvare de conflicte.

Elevii în cadrul programului ,,Școala după școală” sunt îndrumaţi, monitorizaţi, supravegheaţi, ajutaţi de către un cadru didactic specializat care organizează, proiectează, implementează şi evaluează aceste activităţi.

Părinţii care doresc să-şi înscrie copiii la programul ,,Școala după școală” trebuie să completeze o cerere tip şi un contract de parteneriat între şcoală şi familie.

cerere inscriere la semiinternat

cerere retragere semiinternat